Cel mai prost transfer din 2012!** Becali îl DĂ‚ AFARĂ‚ după câteva luni și se căiește că n-a luat un fost dinamovist: „Era LIBER de contract”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Cel mai prost transfer din 2012!** Becali îl DĂ‚ AFARĂ‚ după câteva luni și se căiește că n-a luat un fost dinamovist:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Steaua se anunță o nouă revoluție în vară, când Gigi Becali va renunța la mai mulți fotbaliști. Nu mai puțin de 7 jucători se vor despărți de gruparea din Ghencea la finalul acestui sezon. Dănănae, Mihai Costea, Stefan Nikolic, Gabriel Machado, Eric Bicfalvi, Valentin Iliev, Geraldo sunt cei care nu vor mai îmbrăca tricoul roș-albastru din vară.

Dintre cei de mai sus, Dănănae și Machado au fost aduși la Steaua chiar în această iarnă, astfel că nu vor apuca nici măcar un an la trupa finanțată de Becali.

Înainte de a se ajunge la un acord final cu Dănănae, apropiații lui Gigi Becali au încercat să-i ofere patronului și o soluție de rezervă. Astfel, în cazul în care nu se materializa transferul lui Dănanae, soluția propusă se numea Ștefan Bărboianu.

Chiar la meciul cu Astra, acesta i-a mustrat în timpul meciului pe Teia Sponte și Vali Argăseală pentru că la începutul sezonului au ratat transferul lui Bărboianu, jucătorul care a centrat perfect pentru reușita lui Laionel și pe care Becali îl consideră mai bun decât Ovidiu Dănănae, adus prin Ana Maria Prodan: „De ce nu l-ați adus pe Bărboianu când a fost liber de contract?”

Fundașul dreapta este primul jucător care va pleca de la Steaua în vară, Becali anunțându-l de acest lucru chiar la tv. Colac peste pupăză, Ovidiu Dănănae s-a accidentat din nou și va fi out o lună. Chiar dacă s-a știut încă de la început că Dănănae este suspect de o ruptură musculară, Ilie Stan a decis ca acesta să facă deplasarea la Tg. Mureș, sperând, probabil, că în urma efecturării unui alt RMN accidentarea nu este atât de gravă. Până la urmă, diagnosticul a fost confirmat: ruptură musculară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×